Tulburările de ritm și fluență sunt urmatoarele:
-
Tahilalia – vorbirea forte accelerată
-
Bradilalia – vorbirea foarte lentă
-
Tumultus sermonis – acea bolboroseală, gângăveală
-
Aftongia – dificultăți de pronunție la nivelul sunetelor, asemănătoare dislaliei însă influențată de starea emoțională.
-
Tulburări coreice – încărcătură nervoasă manifestată prin gesturi, ticuri
-
Disfemia – diminuarea abilității de a vorbi permanent sau episodic
-
Bâlbâiala – prelungirea, repetarea unor sunete, silabe sau cuvinte
Voi vorbi mai mult despre bâlbâială, pentru că aceasta este cea mai des întâlnită dintre cele enumerate și de asemenea, este și una dintre cele mai grave tulburări de vorbire.
Apare de la varstele mici ale copilului cât și la vârste mai înaintate, fiind o deficiență gravă de vorbire, netratată, se poate agrava pe măsura înaintării în vârstă.
Cauzele acestei deficiențe sunt multe, acum voi enumera doar câteva:
-
disproporția dintre vorbire și gândire – întârziere în dezvoltarea vorbirii(lipsa capacității copilului de a vorbi cu aceeași viteză cu care gândește)
-
ereditare
-
emoționale
-
fiziologice
-
sociale
Metoda de terapie, după ce am aflat cauza, este una complexă în care dezvoltăm cât se poate de mult încrederea în sine a copilului, dezvoltăm emoțional, ludoterapia este foarte bună în tratarea bâlbâielii, execițiile de respirație și miogimnastică sunt vitale, facem echipă atât cu părinții cât și cu profesorii/educatorii.
Timpul tratării bâlbâielii depinde foarte mult de cauză, vârsta copilului, momentul începerii terapiei, colaborarea cu ceilalți și particularizarea planului de interventie.
Nu uita, cu cât copilul începe mai repede terapia, cu atât va avea mai multe șanse de a trata aceasta tulburare mai repede!