Întârziere în dezvoltare
Întârzierea în dezvoltare este o noțiune foarte generală. Bineînțeles că de la medicul specialis va fi puțin mai clara, adica ce fel de întârziere/tulburare este.
Acestea pot fi pe mai multe arii însă noi aici vom vorbi despe întârzierea în dezvoltarea limbajului.
Întârzierea în dezvoltarea limajului este observabilă de părinți, pediatru și educator (vezi Etapele evoluției limbajului) încă de la vârste foarte fragede.
Deși nouă ni se pare simplu să vorbim, actul vorbirii este unul foarte complex și este nevoie de multe arii ale creierului pentru ca noi să putem exprima coerent o frază.
Cauzele întârzierii, de asemenea, pot fi multe, voi enumera unele dintre cele mai dese:
- factorii de mediu (cat este de stimulat sau nu, expunerea la ecrane, etc)
- starea de sănatate a copilului
- exemple nefavorabile( daca trăiește cu o persoană cu tulburări de limbaj)
După cum am spus, acestă tulburare/întârziere se poate diagnostica foarte devreme iar acest lucru este excelent pentru că se poate începe recuperarea timpurie.
Pentru o bună recuperare este nevoie de o echipă, deoarece se merge pe mai multe arii de dezvoltare (cognitiv, socializare, comunicare, motricitate, autonomie).
Părinții au un rol foarte important în terapia micuțului pentru că ei vor trebui să continue ceea ce fac ceilalți din echipă.
Aici logopedul are rolul de a evalua nivelul limbajului iar apoi aplică planul de intervenție particularizat pentru ca logopatul/copilul să poată face achizițiile necesare vorbirii.
Recuperarea trebuie să se facă pâna la inceperea școlii (a cl 0) iar dacă nu s-a reușit și simptomatologia continuă se recomandă o reevaluare și poate rediagnosticare.